Absolvent al Liceului "Matei Basarab" (1942) și al Academiei Regale de Artă Dramatică din Bucureşti (promoţia 1945). Actor la Teatrul Național din București (1942-1945), Teatrul de Operetă Alhambra, Teatrul Municipal București, Teatrul de Comedie (1960-1964). În 1964 înființează Teatrul ”Ion Creangă” pentru copii, unde este director până în 1972. Revine la Teatrul de Comedie, până în 1990, când înființează Teatrul Excelsior. Din 2002, societar de onoare al Teatrului Național din București. Membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Societății Autorilor și Compozitorilor Dramatici de la Paris (S.A.C.D.). Profesor la Academia de Teatru și Film (1952-1956) și la Universitatea Hyperion (1998 - 2012). Membru al Biroului Executiv al Asociației Internaționale de Teatru pentru Copiii și Tineret (1965-1990). Distins cu titlul de Ofițer al Legiunii de Onoare – Franța (2004), Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler (2000), Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967), Artist Emerit al Republicii Populare Române (1954), Ordinul Muncii clasele I și a II-a, Ordinul Meritul Cultural clasa I